Flori de primăvară în tendințe în 2017
Trăim primăvara, trăim prezentul, trăim momentul. Iar momentul primăverii înseamnă flori colorate, cu parfum de veselie, care ne aduc chiar în spiritul prezentului.
Trăim primăvara, trăim prezentul, trăim momentul. Iar momentul primăverii înseamnă flori colorate, cu parfum de veselie, care ne aduc chiar în spiritul prezentului.
Ziua de 8 martie o dedicăm femeilor. Toate zâmbetele, gândurile și sentimentele, florile și poveștile sunt pentru ele. Iar toate luate împreună alcătuiesc cadoul sufletului ei.
Cel mai potrivit mod de a descrie o femeie este să o compari cu o floare… sau cu toate florile. La fel, cel mai realist mod de a vorbi despre flori este să le asemeni cu femeile.
Pasiunea noastră de a contura momente desăvârșite și dorința oamenilor de a transmite sentimente și gânduri frumoase prin intermediul florilor ne determina întotdeaună să dăm viață buchetelor, adunând în fiecare mănunchi de flori toată vibrația naturii și a oamenilor.
Fiecare floare dăruită are farmecul ei pe care uneori îl dezvăluie fățiș, iar alteori îl lasă așteptat. În funcție de efectul pe care vrem să-l creăm cu florile dăruite, atunci când le alegem putem să optăm pentru varianta înflorită sau pentru micii boboci timizi de floare.
Cum nu e vară fără ploi, așa nu e primăvară fără flori. Ba mai mult decât atât, florile dau viață și culoare primăverii.
De când cu primăvara, atât de bogată în culoare și miresme, e și mai mare dorința de a ne înconjura de flori și a face cadouri îmbelșugate.