Florile sunt un mijloc minunat de a te exprima și trimite mesaje diverse, în numeroase contexte. De aceea, ne place să trimitem flori în momente fericite, în momente festive, chiar și în momente delicate.

E de înțeles, așadar, că diversitatea momentelor în care trimitem flori impune și mici reguli de adaptare la specificul situației. O regulă importantă este cea a numărului de flori dintr-un buchet. Să fie 5, 8, 10?

Dacă în România regula e simplă și o știe toată lumea, buchetele de flori cu număr par sunt destinate ceremoniilor funerare, nu toate culturile păstrează aceeași regulă. Astfel, dacă trimiți flori în altă țară și nu cunoști specificul local, s-ar putea să ai surpriza ca lucrurile să stea taman pe dos.

Regula din România, buchete cu flori pare la înmormântări și buchete cu flori impare pentru evenimentele fericite, este valabilă în mare parte în toată Europa. Cu cât te îndepărtezi de continentul european, lucrurile se schimbă.

Spre exemplu, în spațiul asiatic, orice asociere cu numărul patru, cuvânt care e asemănător cuvântului ”moarte”, e considerată de rău augur. Așa că evită, în orice context, să ai patru flori într-un buchet atunci când dăruiești flori cuiva ce își are rădăcinile în Asia.

În SUA, este un gest clasic să trimiți un buchet cu 12 flori, astfel că obiceiul este foarte comun și popular.

Dincolo de aceste deosebiri, există și câteva reguli aproape general valabile. Numărul 13 este considerat ”nenorocos” în mai toate colțurile lumii, deci e bine de evitat chiar și în buchetele de flori. A oferi însă o singură floare este un gest destinat îndrăgostiților, fiind o metodă de a spune cuiva că e singura persoană la care te gândești / singura persoană din viața ta.