Florile vorbesc despre noi mai mult decât am crede. Așa se face că de la personalitate, la ziua și luna nașterii și chiar la zodie, există o floare care să ne reprezinte și să ne reflecte calitățile.

Și cum luna noiembrie aparține celor din zodiile scorpion și săgetător, venim la fix cu acest articol despre florile care se potrivesc acestor zodii. Devine acum și mai ușor să dăruiești florile potrivite cuiva drag sau cuiva a căror gusturi nu ești sigur că le știi.

Florile reprezentative pentru nativii din zodia scorpion sunt bujorii și crizantemele. Iar de ai vrea să dai în dar o plantă, cactusul e cea mai potrivită plantă pentru cineva născut în zodia scorpion. Dacă luăm în calcul și culorile reprezentative ale scorpionilor, adică roșul și violetul, alegerea devine și mai ușoară.

Bujorul este simbolul bogăției și al onoarei, în ton cu personalitatea puternică a scorpionilor care sunt loiali, hotărâți, perseverenți și curajoși. Așa se explică și faptul că planta potrivită este cactusul, un simbol al rezistenței la obstacole și dificultăți, oricât de grele ar fi, caracteristică potrivită celor din această zodie.

Crizantemele, flori cu mai multe rânduri de petale, sugerează faptul că un scorpion este greu de citit, având întotdeauna un element de surpriză care îl face imprevizibil.

Pentru cei din zodia săgetător, florile potrivite sunt garoafele și narcisele.

Garoafele au o istorie mai veche de 2000 de ani, astfel că sunt încărcate de simbolism și semnificații. Aceste flori erau folosite la ceremonialul de încoronare din Grecia antică, astfel că sunt asociate cu simbolul regal al coroanei. Garoafa semnifică și distincție, fascinație și al dragoste, potrivită ,desigur, cu personalitatea săgetătorilor care sunt persoane ce țin la principiile lor, deschise, pasionate și iubitoare.

Pe de altă parte, narcisele reflectă faptul că săgetătorii sunt persoane de încredere, norocoase și cu o imaginație bogată.