Cum să alegi flori proaspete?
Să alegi flori proaspete este unul din cele mai importante aspecte atunci când vrei să faci un cadou floral. Doar vrei ca darul tău să arate perfect și să reziste cât mai mult timp, nu? De felul în care arată florile depinde întreaga impresie pe care o faci. Niciun accesoriu floral sau ambalaj nu vor putea salva buchetele de flori ofilite sau care nu au fost păstrate în cele mai bune condiții. Ca să nu mai spunem că destinatarul sau destinatara florilor ar putea să creadă că nu ți-ai dat interesul în alegerea cadoului, chiar dacă tu ai avut cele mai bune intenții. Iată ce trebuie să știi pentru a alege întotdeauna flori proaspete.
Alege flori de sezon
Florile de sezon sunt o alegere inspirată și sigură fiindcă se potrivesc întotdeauna cu momentul în care le dăruiești și, în plus, ai o mai mare garanție că sunt proaspete și vor rezista mai mult timp.
Atenție la frunze
Frunzele sunt indicii despre sănătatea florilor. Frunzele lucioase și de un verde deschis sunt semne că floarea este proaspătă. Dacă frunzele sunt gălbui și se desprind ușor, atunci floarea e pe cale să se ofilească. De asemenea, poți verifica și petalele, pipăindu-le pe partea inferioară, de la bază spre vârf. Florile proaspete au petalele ferme.
Verifică partea interioară a florilor
O altă metodă de a cumpăra flori proaspete este de a alege boboci sau flori pe cale de înflorire. Dacă preferi florile deja înflorite, există o metodă de a verifica dacă sunt proaspete. Uită-te în interior. Dacă găsești semințe sau urme de polen e un semn că florile au fost culese prea târziu.
Atenție la metoda de livrare
Dacă alegi să comanzi flori online și să le expediezi printr-un serviciu de curierat, acordă atenție și metodei de livrare. În multe din cazuri, florile sunt ambalate în cutii și livrate, astfel că își vor pierde cu siguranță din prospețime și aspect. La Roflora, avem parteneri care livrează personal florile, în aceeași zi în care este plasată comanda. În plus, primești pe e-mail fotografia buchetului livrat, astfel că ai siguranță că alegem flori proaspete care ajung în cea mai bună stare la destinatar.
You must be logged in to post a comment.
click here to log in