Steaua Crăciunului sau Poinsettia este un cadou foarte popular în preajma sărbătorilor de iarnă și una din cele mai cumpărate plante. Nu e de mirare, căci aceasta este perioada de glorie, în care frunzele devin colorate și planta înflorește, creând o atmosferă caldă și plăcută în orice casă.

Din păcate, odată ce trece luna decembrie, când planta începe să-și piardă din culoare și frunze, majoritatea pur și simplu o aruncă. Ce trebuie să știi este că Poinsettia poate supraviețui întreg anul și își poate recupera frunzele frumos colorate în sezonul următor.

Deși cea mai populară este Poinsettia roșie, există și în variantele alb, crem și roz și sunt la fel de frumoase.

Iată cum îngrijești Steaua Crăciunului după sărbători pentru a te bucura de ea și sezonul viitor!

Alegerea plantei potrivite

O plantă sănătoasă va avea mult mai multe șanse să reziste întreg anul, așa că primul pas în rețeta îngrijirii florii de Crăciun este alegerea unei plante potrivite. Semnele care indică o floare sănătoasă sunt frunzele bogate, de un verde închis, cu flori pe ambele părți, ușor decolorate la capete. Frunzele de altă culoare și florile ofilite sunt semne că planta nu este în stare bună și oricât de bine va fi îngrijită, e posibil să nu dea rezultate.

Poinsettia Steaua Craciunului

Îngrijire în perioada sărbătorilor

Poinsettia este o plantă originară din Mexic, așa că nu se dezvoltă la temperaturi scăzute. Atunci când o cumperi, ai grijă să nu o expui la frig în momentul în care o transporți acasă. O poți acoperi cu o pungă de hârtie pentru a o feri de frig, însă lasă-i suficient loc să respire. Un alt lucru de care trebuie să te ferești odată ce ai adus-o acasă este expunerea bruscă la temperaturi mari. Ține-o mai întâi în balcon sau într-un loc răcoros, unde sunt minimum 13 grade C, urmând ca treptat să o aduci într-o cameră cu temperaturi normale, nu mai mari de 25 de grade C, însă.

Planta are nevoie de lumină, astfel că trebuie ținută într-o cameră luminoasă, însă nu expusă direct la lumina soarelui. De asemenea, e necesar să fie ținută departe de curenții de aer.

Cât despre udare, Poinsettia nu e foarte pretențioasă. Verifică solul de la suprafață și atunci când este uscat, udă-l până se umezește, dar îndepărtează orice surplus de apă, făcând găuri la baza ghiveciului pentru a crea un sistem de drenare și nu lăsa apa să se acumuleze.

Chiar și urmărind pașii corecți de îngrijire, această plantă are nevoie de o perioadă de acomodare cu noile condiții de mediu. Dacă observi că unele frunze se îngălbenesc și cad, nu te îngrijora și nu începe să o uzi în exces. Este vorba doar despre un proces de adaptare prin care trece Poinsettia ta, care va pierde câteva frunze în această etapă. Nu schimba modul său de îngrijire decât dacă întreaga plantă începe să se îngălbenească.

 Steaua Craciunului

Îngrijire după sărbători

După ce Steaua Crăciunului începe să-și piardă frunzele, redu treptat cantitatea de apă pentru a stimula uscarea, însă nu o lăsa să se usuce complet. Mută planta într-un loc întunecos și răcoros, cu temperaturi în jur de 18 grade C, până la primăvară.

Dacă crezi că trebuie să fertilizezi floarea, ai grijă să o faci atunci când aceasta și-a scuturat petalele și în niciun caz atunci când are flori înflorite.

Primăvara, readu planta într-un loc luminos, fără lumină directă însă, și începe să o uzi. Taie crenguțele, astfel încât să aibă aproximativ 6 cm în afara ghiveciului. Dacă planta a crescut, poți schimba ghiveciul cu unul mai mare, folosind același tip de sol.

Vara, poate fi plantată afară, punând-o cu tot cu ghiveci în pământ, într-o zonă luminoasă, la fel, ferită de lumina directă a soarelui, până la începutul toamnei, când nopțile devin din ce în ce mai lungi.

În perioada septembrie – noiembrie, Poinsettia are nevoie și ea de ”somn” pe timpul nopții. Astfel, trebuie ținută departe de lumină, aproximativ 12 ore, mai mult în timpul nopții. Fie o muți într-o cameră întunecată, fie o acoperi noaptea cu o pungă de hârtie sau o cutie pentru a oferi total de lumină. Ziua oferă-i lumină din belșug. De asemenea, temperaturile pot fi mai ridicate ziua, 18 – 21 de grade C, și mai scăzute cu aproximativ 5 grade pe timpul nopții.

După ce trece prin acest ciclu, planta ta e gata ca din decembrie să își recapete frunzele frumos colorate și să înflorească din nou.