Ce flori dăruiești în luna iulie în funcție de eveniment?
Florile sunt un cadou universal. Dacă ne gândim bine, nu există eveniment la care florile să nu fie potrivite: evenimente persoanale sau de afaceri, speciale sau obișnuite, momente în care vrei să transmiți felicitări, încurajări, regrete, compasiune, mulțumire și orice alt sentiment.
Prin flori, poți să vorbești cel mai ușor și găsești întotdeauna un mijloc de a ajunge la inima cuiva. De aceea, ne-am gândit să vorbim despre ce flori poți să dăruiești în luna iulie în funcție de evenimentul la care participi.
Spunem încă de la început că florile sunt mult prea frumoase, o sursă nemărginită de creativitate și inspirație, încât ar fi și păcat să ne cramponăm de reguli și obligații. Așa că, lista de mai jos e doar o sugestie, nu un ”MUST DO”. Întotdeauna, pe lângă sfaturile specialiștilor, contează și preferințele fiecăruia, dar și disponibilitatea florilor dorite, deși acum găsești aproape orice floare indiferent de sezon, cel puțin așa e la noi.
Florile pe care le dăruiești în luna iulie în funcție de eveniment
Aniversări și zile de naștere – pentru sărbătoriții lunii iulie există o floare specială și aceea e delphinium. Veste bună, fiindcă e o floare frumoasă, care poate fi combinată cu aproape orice altă floare. În acest caz, specificitatea și preferința se îmbină armonios. Opțiunile nu se limitează numai la delphinium. Pentru aniversări, poți alege orice altă floare de sezon, precum crizanteme, crini, trandafiri, iar pentru zilele de naștere, prioritate au florile preferate ale sărbătoritului, indiferent dacă acestea sunt sau nu de sezon.
Nuntă – un eveniment atât de fericit și frumos, merită flori pe măsură. Florile de sezon sunt cele mai potrivite, în nuanțe delicate de alb, roz pal, orange, dar și culori pastelate. Crinii și alstroemeria sunt o opțiune potrivită.
Newborn Baby – surprize florale pentru o proaspătă mămică? Dacă ai norocul să sărbătorești un astfel de eveniment, încearcă buchetele din trandafiri și hortensii. Promitem atât, sunt o splendoare!
Însănătoșire grabnică – treci peste orice moment dacă ai o atitudine pozitivă. Cum faci să ai o atitudine pozitivă? Florile au un efect minunat în acest sens. Dăruiește cuiva un buchet de flori de sezon (încearcă florile galbene) pentru a-l ajuta să treacă mai repede și ușor peste o problemă de sănătate.
Felicitările – pentru un nou proiect sau job, pentru un eveniment bine organizat, pentru absolvire sau orice împlinire profesională – trebuie marcate cu un buchet de flori speciale, iar cele mai potrivite sunt crinii. Fiindcă îi găsești în atât de multe culori disponibile, poți crea buchetul perfect atât pentru un bărbat, cât și pentru o femeie.
Aaa, era să uităm, poți oricând să dăruiești flori chiar și dacă nu ai un motiv anume, ci doar așa, pentru a face cuiva ziua mai frumoasă și puțin magică. Durează foarte puțin să comanzi, spre exemplu, un buchet de crizanteme sau garoafe și să-l trimiți oriunde s-ar afla persoana ta dragă.
You must be logged in to post a comment.
click here to log in