În orice situație, corect? Doar spuneam că florile sunt un cadou universal, potrivit oricând și pentru oricine. Așa este, însă cum nu vrem să generalizăm noi lucrurile, situațiile și oamenii, ne-am gândit să facem o listă scurtă cu 7 situații în care se cuvine să trimiți flori.

Vorbim, în special, de acele momente când oscilezi între a face sau nu un gest frumos. Răspunsul este întotdeauna da, iar gestul frumos se poate concretiza chiar într-un buchet de flori frumoase, livrate cu grijă și atenție.

  1. 1.      Când vrei să urezi însănătoșire grabnică

Te întrebi de ce ar avea nevoie o persoană care nu se simte bine? Cel mai mult are nevoie de încurajări și energie pozitivă, iar acestea le poți surprinde perfect printr-un buchet de flori colorate și vesele care să schimbe întreaga atmosferă și starea de spirit a pacientului.

  1. 2.      Când vrei să transmiți condoleanțe

Acesta e cu siguranță unul din cele mai dificile moment, în care nu știi ce să spui sau să faci. Să trimiți un buchet de flori sau un aranjament floral este însă un gest discret, prin care îți poți arăta sprijinul și susținerea, într-un mod elegant și atent.

  1. 3.      În caz de divorț sau despărțire

Dacă nu știi cum să-ți sprijini un prieten care trece printr-un astfel de moment, atunci trimite-i un buchet de flori. Într-un astfel de moment, oricine apreciază faptul că se poate baza pe cei dragi, însă nu ai vrea să comiți vreo indiscreție. Trimite un buchet de flori și transmite astfel mesajul că îi ești alături în caz că are nevoie.

  1. 4.      În cazul unui eșec

Desigur că nu se întâmplă întotdeauna ca lucrurile să iasă exact așa cum ne așteptam. În cazul în care ai un prieten care a dat greș cu un proiect sau pur și simplu a avut un eșec profesional, trimite-i un buchet de flori pentru a-i transmite că viața e un cumul de succese și eșcuri care ne definesc și că din fiecare avem ceva de învățat. Și-apoi, cine poate rezista să nu zâmbească când primește un cadou atât de vesel și frumos, precum florile.

  1. 5.      Pentru a-ți cere iertare

Greșelile și certurile fac parte din viață și, ne place sau nu, e bine că mai există și momente din acestea care ne testează iubirea, prietenia, răbdarea, caracterul și, până la urmă, ne ajută să mai învățăm câte o lecție. Un lucru important pe care îl învățăm după ce greșim față de cineva este să ne cerem scuze. Iar metoda noastră funcționează de fiecare dată. Trimite un buchet de flori, mai mic sau mai mare, pe măsura greșelii și fă primul pas către a-ți cere iertare ca la carte.

  1. 6.      Dacă ai uitat de…

Aniversarea căsătoriei, ziua de naștere a cuiva, un eveniment important. În loc să ne ”facem că plouă”, sperând că persoana în cauză nu va observa, mai bine admitem că se mai întâmplă uneori să uităm lucruri și să ne luăm revanșa cu un buchet de flori. Să uiți e de înțeles, însă trebuie să arăți că îți pasă.

  1. 7.      Dacă a trecut mult timp fără să...

spui te iubesc, mulțumesc, te apreciez, îți sunt alături sau orice altă emoție pozitivă pe care ți-o creează cineva. Nu ai nevoie de un eveniment anume pentru a spune aceste lucruri. Uneori, dacă o faci așa pur și simplu, e și mai frumos și neașteptat. Iar dacă o spui oferind flori e de-a dreptul minunat. Încearcă!