Un zâmbet floral de Ziua Zâmbetului
Cum a fost Ziua Zâmbetului la Roflora? Foarte, foarte fericită! Și asta pentru că ne-am dat seama că în fiecare zi lucrăm cu instrumentele cele mai generatoare de zâmbet. Oh, sună puțin cam tehnic, dar e vorba despre nimeni altele decât florile. Căci acolo unde sunt flori, inevitabil sunt și zâmbete.
Deși florile pot declanșa fel de fel de emoții, cel mai ușor și repede apare zâmbetul.
- Un zâmbet atunci când le dăruiești
- Un zâmbet atunci când le primeșți
- Un zâmbet atunci când le privești cum se armonizează cu restul casei, frumos așezate în vază
- Multe zâmbete atunci când le simți mireasma parfumată mai intens sau mai delicat
- Și mai multe zâmbete atunci când te gândești la persoana care ți le-a dăruit
În total, un buchet de flori cuprinde tot atâtea zâmbete pe câte flori frumoase și colorate! Și fiindcă am făcut de mult legătura asta, avem câteva ”buchete zâmbicioase” speciale pe care le-am introdus în colecția Roflora.
Perfecte de dăruit în orice zi, dar mai ales de Ziua Zâmbetului, sunt atât de vesele, echilibrate armonios ca textură, miros, culori și fermecătoare, încât vei zâmbi instant, de la prima vedere.
Așa e cu buchetele Roflora, sunt zâmbete florale pe care le vei simți și cu privirea, și cu inima, și cu toate celelalte simțuri. La zâmbete și flori înainte!
You must be logged in to post a comment.
click here to log in