Sfatul de vineri: trăiește ca o floare
Fiindcă un an nou se apropie cu pași repezi, am început deja să tragem linie și să vedem ce am învățat din anul pe care tocmai îl lăsăm în urmă. Ar fi multe multe de spus, dar ne rezumăm la cel mai frumos sfat pe care l-am putea oferi: trăiește ca o floare!
Într-o exprimare plastică, putem spune că florile sunt ca oamenii, au diferite forme, culori, arome și trăiesc pentru a împrăștia frumusețe în jur. Tare frumos ar fi ca și noi oamenii să fim la fel! Asemenea florilor, să ne deschidem în fiecare zi și să le arătăm celorlalți frumusețea noastră interioară, să trăim pentru a împărți bucurie și fericire în jur și să prindem rădăcini într-un loc unde putem produce o schimbare, unde putem face loc și altor ”flori” să crească. Și la fel cum fiecare floare are o semnificație, și noi putem să exprimăm atâtea emoții frumoase: iubire, fericire, mulțumire, apreciere, admirație, consolare.
Ceea ce vrem să spunem este că noi putem construi, acolo în pătrățica noastră, acea lume pe care ne-o dorim, în care să creștem frumos și să-i inspirăm și pe ceilalți să crească la fel, pe lângă noi. Așa că, ce-am putea să vă dorim mai frumos pentru anul 2016 decât să înfloriți ca o floare și să vă înconjurați de gingășia florilor în fiecare zi.
You must be logged in to post a comment.
click here to log in