Aho, aho, ai nevoie de-un cadou?


Știm că pe cât de frumoasă, pe atât de aglomerată e perioada aceasta. Pe lângă treburile pe care le avem de făcut de obicei, se mai adaugă încă pe atâtea, iar cine-a zis că e perioada goanei după cadouri, nu s-a înșelat deloc.


Noi vă spunem că alegerea unui cadou trebuie să fie un moment frumos, un moment care să ne bucure că avem cui dărui, că putem aduce zâmbetul pe buze cuiva, făcându-i o surpriză neașteptată. Așa că vă sărim în ajutor cu câteva idei de cadouri de Crăciun parcă desprinse dintr-un decor feeric. Buchetele de Crăciun de la Roflora încălzesc inimile oricui. Știți care e cea mai frumoasă parte atunci când livrezi un buchet prin Roflora? Nu faptul că e simplu de tot și că scăpați de agitație și aglomerație, ci că puteți oferi nu doar un buchet de flori, ci și o experiență frumoasă (știm noi cum să livrăm florile astfel încât să transformăm totul într-o surpriză de neuitat). Pentru cei pe care îi iubiți, pentru cei care sunt departe, dar cuibăriți în sufletele voastre, pentru cei pe care îi apreciați, pentru cei de care vă e dor sau pentru cei cărora chiar nu știți ce să le luați, găsiți la noi buchetul potrivit.


Și de ce nu, puteți să vă faceți chiar vouă un cadou? Un buchet cu care să creați o atmosferă primitoare și călduroasă sau un aranjament pentru masa de Crăciun, cu care să dați gata și cel mai pretențios invitat.


Cu bucurie în suflet, vă prezentăm colecția de flori de Crăciun și nu numai:

Noapte Magică

noapte magica

Culoarea Crăciunului

culoarea craciunului

Miracolul Crăciunului

miracolul craciunului

Cuceritor

cuceritor

Aroma Sărbătorii

aroma sarbatorii