În ultimul articol, v-am împărtășit 30 de sfaturi utile despre îngrijirea florilor tăiate. Ce am observat, însă, este că pe lângă câte sfaturi, pe atâtea mituri există.

Fie că sunt puse greșit în aplicare, fie că nu au fost testate cu adevărat, unele sfaturi fac mai mult rău decât bine florilor din vază. De aceea, înainte de a aplica diverse ”rețete miraculoase” care vor face florile să reziste mult și bine în vază, nu strică să cunoaștem și aceste mituri despre îngrijirea florilor.

Aspirina și viagra

Că aspirina e considerată un truc eficient pentru a menține florile proaspete mai mult timp e deja un fapt cunoscut de mai toată lumea, dar viagra? Nu știm dacă chiar a încercat cineva metoda asta până acum, dar, cu siguranță, nu există nicio dovadă științifică care să încurajeze folosirea pastilei viagra ca un conservant eficient pentru florile din vază. Mai mult, nici aspirina, se pare, nu este atât de folositoare precum credem. Deși aspirina poate reduce ph-ul din apă și, astfel, poate extinde durata de viață a florilor, folosită singură nu produce efecte prea mari. Se recomandă ca în apa din vază să se adauge o aspirină pisată (nu întreagă) și o doză egală de zahăr.

Cu cât mai mult, cu atât mai bine

Greșit! Pentru ca florile să reziste mai mult timp, combinația apă – conservanți trebuie echilibrată corect. Să luăm, de exemplu, vodca și clorul. Ambele sunt indicate pentru proprietățile pe care le au în a împiedica dezvoltarea anumitor microbi și bacterii în apă. Însă. prea mult înălbitor va îngălbeni tulpina florilor, prea multă vodcă le va omorâ. Adaugă doar câteva picături în funcție de cantitatea de apă din vază. De asemenea, zahărul este un nutrient bun pentru flori, dar adăugat în cantități prea mari va favoriza dezvoltarea bacteriilor.

Mituri despre ingrijirea florilor din vaza

Frunzele / spinii trebuie înlăturați

Da, dar doar dacă sunt sub nivelul apei sau dacă dau semne că încep să se ofilească. În caz contrar, spinii trandafirilor și frunzele verzi ale florilor, care se află deasupra nivelului apei din vază, nu trebuie înlăturate. Fără ele, florile vor muri mai repede.

Dacă adaug conservanți în apă, nu mai trebuie să o schimb des

Ar fi bine să fie atât de ușor, dar, din păcate, nu e. Apa florilor trebuie schimbată măcar odată la 2 -3 zile, chiar și dacă folosești conservanți în doza potrivită.

În final, te invităm să urmărești acest experiment făcut pe un buchet de lalele. Pe scurt, 5 vaze diferite cu lalele în care s-a adăugat unul din conservanții următori: bănuț de cupru, oțet, clor, aspirină, iar unul din buchete a fost depozitat seara la frigider. După 7 zile, se pare că cel mai bine păstrat buchet a fost cel depozitat seara la frigider, urmat de cel în care a fost introdus bănuțul de cupru. Aspirina, oțetul și clorul, folosite singure, nu au avut efecte prea mari.