Nu știm cum se face, dar în fiecare zi mai aflăm câte un lucru inedit despre flori și rolul lor în viața noastră. Ca de exemplu, că foarte multe flori sunt comestibile și chiar un deliciu în arta culinară. Și nu e vorba de flori rare, ale căror nume nu le putem pronunța. Nu, vorbim de flori dintre cele mai cunoscute, precum trandafiri, lavandă sau iasomie. Acestea se numără printre florile comestibile care au și proprietăți benefice pentru organism, deși nu sunt potrivite pentru consum florile din florării, grădini publice sau de la marginea câmpului.

Gândindu-ne la subiect, ne-am dat seama că toate florile ne hrănesc. Și încă cum! Ne hrănesc cea mai frumoasă parte a noastră, cel mai greu de atins loc, cel mai prețios lucru pe care-l avem, sufletul. Și uite-așa, ne fac mai veseli și frumoși!

Fiecare floare oferită-n dar îi aduce bucurie-n suflet și celui care o oferă, și celui care o primește.

Fiecare mesaj descifrat dintr-un buchet de flori face sufletele să zâmbească.

Un aranjament floral oferit într-un moment dificil poate să-i aline durerea din suflet cuiva.

Un buchet de flori poate să-i amintească cuiva de o persoană specială și să-i facă sufletul să tresară de emoție. Sau poate chiar de un moment amintit cu nostalgie, ca acea mândrie inocentă din suflet în momentul în care primeam o coroniță de flori la școală.

Să nu mai spunem de acea bucurie imensă simțită în momentele în care florile însoțesc un gest romantic, ca o cerere în căsătorie sau o plimbare nocturnă.

Și, bineînțeles, atmosfera caldă și primitoare care ne face sufletul să se simtă ca acasă ori de câte ori avem flori în locuință.

Iată așadar ce hrană pentru suflet ne sunt florile și de ce ar trebui să ne îmbogățim viața cu ele ori de câte ori avem ocazia.

Bucurie în suflete,

Echipa Roflora