O nouă lună, un nou motiv pentru a vorbi despre flori. Iar luna aceasta avem foarte foarte multe de vorbit și, mai ales, de arătat. Buchetele însorite sunt exact doza de energie pentru o lună animată de gânduri și emoții pozitive pe care ne-am propus să le ducem peste tot în lumea asta mare.

Special pentru toți sărbătoriții lunii – buchete cu delphinium. Este floare specifică lunii, pe care o dăruim celor născuți în iulie.

Și de-aici opțiunile continuă. Floarea-soarelui e absolut minunată în perioada aceasta. Naturalețe pură – asta exprimă, și nu doar fiindcă e o floare specifică sezonului, ci și fiindcă ne aduce exact în acea stare de sărbătoare specifică verii. În câteva cuvinte buchete, energie, chef de viață, călătorie în gânduri, amintiri și planuri cu happy-end.

Crizantemele și garoafele sunt ca niște picături de culoare în buchetele de vară, așa că le trecem pe listă, alături de trandafiri, crini și altroemeria, de care spunem că înnobilează buchetele de flori cu eleganță și rafinament.

Mai lipsește ceva? Da, motive de sărbătorit, de făcut surprize, de adus zâmbete pe chipurile celor dragi, de a descoperi bucuria dăruirii. Florile le aducem noi, oriunde, în doar câteva ore.