Începutul unei primăveri frumoase are trei elemente nelipsite: flori, mărțișoare și bucuria de a dărui. De aceea primăvara e atât de minunată și așteptată cu nerăbdare, fiindcă, mai presus de toate, e un moment al dăruirii. Pământul ne dăruiește flori frumoase, soarele ne dăruiește raze plăcute care ne încălzesc trupurile și sufletele, păsările ne dăruiesc ciripitul lor melodios. Ce lecție frumoasă vrea să ne învețe natura! Iar de vrem să arătăm că am înțeles-o, nu ne rămâne decât un singur lucru de făcut, să dăruim și noi, la rândul nostru.

Cu atâtea daruri frumoase pe care le avem de oferit, nu e deloc greu:

-          îi putem dărui naturii recunoștința noastră, bucurându-ne de fiecare ciripit al păsărilor, de fiecare rază de soare, de fiecare floare;

-          îi putem dărui naturii recunoștința noastră, oferind flori tuturor celor dragi;

-          îi putem dărui primăverii mulțumirea noastră, răspândind în jur bucuria sosirii sale, sărbătorind ziua de 1 martie, nu lăsând-o să treacă ca pe o zi oarecare;

-          putem dărui florilor timpul nostru, pentru a le face să crească, să înflorească și să ne coloreze zilele în continuare.

Iată de ce spunem că florile de primăvară sunt cele mai frumoase mărțișoare. Ele sunt darul naturii și al primăverii pentru noi. Ele sunt simbolul renașterii. Dăruindu-le mai departe, aducem un omagiu vieții.

Așa că, în prima zi de primăvară, vă dorim să aveți cui dărui și să o faceți din toată inima. Iar dacă darurile vi se întorc, cu atât mai bine.

O primăvară frumoasă, cu bucurii depline!