Oferă flori în funcție de culoarea zilei!
Partea frumoasă atunci când dăruiești flori (pe lângă florile în sine) este că mereu poți să mai găsești un mod surprinzător de a le alege, o semnificație specială pe care o poți atribui unui buchet sau un mod inedit de a le dărui.
Nu exagerăm deloc când spunem asta, drept dovadă am descoperit un secret de a alege florile astfel încât impactul să fie cât mai mare. Și nu-l ținem pentru noi, ci îl împărtășim cu entuziasm. Este vorba despre alegerea florilor în funcție de culoarea zilei. Cum vine asta? Dăruiești flori într-o zi de miercuri, există o culoare potrivită. Le oferi sâmbăta, la fel.
Hai să vedem exact care sunt culorile potrivite fiecărei zile, conform unei teorii indiene.
Dacă trimiți un buchet de flori într-o zi de luni, alege florile albe, fiindcă lunea stă sub semnul purității, al caracterului moral și al sacrului.
Dacă e marți, atunci un buchet de flori roșii e cel mai potrivit. Nimic nu exprimă mai bine dragostea intensă și pasională decât florile roșii ca focul.
Culoarea zilei de miercuri este verdele, simbol al bogăției, fertilității și al renașterii. Bineînțeles, avem buchetul potrivit pentru asta.
Galbenul învăluie întru totul zilele de joi, așa că un buchet cu flori galbene pentru casă sau dăruit cuiva e și mai special în această zi.
Un albastru deschis, senin și liniștitor e cel mai potrivit pentru un buchet de flori dăruit vinerea. Simbol al nobilității, florile albastre pot aduce multă liniște și relaxare.
Sâmbăta, violetul și indigoul sunt culorile potrivite, așa că gândul ne duce direct la un coș cu flori jucăușe în aceste nuanțe.
Duminica rămâne să ne alintăm cu flori de un roz intens sau maro, flori care transmit și mai multă veselie, pentru o zi liberă cu energie.
Resurse:
http://www.futurepointindia.com/predictions/colour
You must be logged in to post a comment.
click here to log in