Floarea lunii septembrie în buchete speciale
Colorată și populară, o combinație între farmecul florilor sălbatice și delicatețea florilor de seră, pe numele ei aster. Aceasta e floarea lunii septembrie.
Pentru cei care-și serbează aniversarea sau ziua onomastică, pentru vizitele spontane la un prieten, pentru a aduce un plus de farmec atmosferei de acasă sau de la birou, aster e floarea potrivită.
Cu peste 180 de specii de flori, aster seamănă foarte bine cu margaretele, cele mai populare flori fiind disponibile în nuanțe din gama culorilor mov și albastru.
Vestea cea mai bună este că, pe lângă frumusețea lor naturală, florile de aster sunt și foarte rezistente, în vază rămânând în viață chiar până la două săptămâni. Iar dacă le vrei în grădina ta, află că sunt printre cele mai ușor de cultivat plante perene pe care le poți întâlni.
Printre toate acestea, aster are și semnificații dintre cele mai frumoase. Florile de aster sunt simbolul dragostei și a eleganței, astfel că un buchet cu aster are din start un plus dacă vrei să faci o impresie bună cuiva.
Iar dacă până acum am vorbit prin cuvinte, e cazul să lăsăm și florile să vorbească. Uite ce buchete minunate cu aster poți oferi toamna aceasta!
Este chiar Perfect - ca și cadou de casă nouă, ca mod de a ura bun venit înapoi în țară sau ca pentru a-ți însufleți propria casă cu un aranjament floral fresh și colorat
Veselie colorată - pentru momentele de o veselie atât de intensă, că nu ai cum să nu o sărbătorești cumva
Răsfăț Roial pentru o persoană specială.
A comandat cineva O Zi Minunată? Aici este, în acest buchet cu de toate: culoare, parfum, frumusețe, relaxare.
You must be logged in to post a comment.
click here to log in