De atâta timp de când îți purtăm gândurile și sentimentele frumoase în buchete alese, oriunde în lume, am învățat multe. Desigur, am învățat totul despre flori și limbajul lor special, am învățaț cum să livrăm repede și cu zâmbetul pe buze, dar am mai învățat un lucru tare prețios: ce înseamnă a dărui.

Cu fiecare livrare, am primit o lecție despre darurile oferite din inimă și emoțiile pe care le aduc în suflete și pe chipuri. Și am transformat toate aceste momente într-o experiență pe care ne-am propus să o oferim fiecărui client.

Florile nu pot fi decât dăruite, iar asta înseamnă, înainte de toate, bucurie, atât pentru cel care primește, cât și pentru cel care dăruiește. De aceea, noi, la Roflora, ne ocupăm îndeaproape de fiecare comandă, pigulind floare cu floare până la perfecțiune, transformând buchetele din simple mănunchiuri de flori, în vestitori ai fericirii.

Alegând să livrezi flori prin Roflora, garantăm că vei avea și tu parte de experiența frumoasă a ”dăruitului”. O experiență în care nu te gândești decât cum poți surprinde mai bine și mai frumos pe cineva drag. Florile îți vor fi purtătoare de mesaje și cel mai pur cadou oferit.

Roflora e pentru cei care oferă, împărtășind, odată cu florile, și o parte din ei. Pentru cei care se încumetă să ofere nu doar flori, ci și sentimente.

Experiența desăvârșită a dăruitului o regăsești la Roflora!