Pentru că cel mai adesea auzim de la oamenii care vor să își cumpere o plantă de apartament că nu au timp și nici pricepere să o îngrijească, ne-am gândit că ar prinde tare bine o listă cu 5 reguli pentru a păstra plantele de apartament în viață. Vei vedea că nu e nici atât de complicat precum crezi și nici nu îți trebuie foarte mult timp să îngrijești o plantă. Cu toate beneficiile pe care le aduce o plantă de apartament, nu vei mai avea niciun motiv să nu ”adopți” și tu una de îndată.

1. Primul pas este să cercetezi un pic locuința. Gândește-te unde anume ai putea să așezi planta și ce condiții îi oferi: lumină naturală, căldură, spațiu. În funcție de aceste caracteristici poți alege o plantă care să se adapteze ușor la mediul din casa ta și să supraviețuiască pe termen lung.

2. Alege planta potrivită. Te-am învățat deja cum să alegi florile proaspete. Ei bine, același principiu se aplică și la plante. Mare atenție la frunze, care trebuie să fie verzi și curate, solul umed și nicio rădăcină la suprafață, care arată că planta a stat deja mult timp într-un ghiveci prea mic. Alege din start o plantă sănătoasă care să aibă puterea de a se adapta la schimbările de mediu ce apar inevitabil când o aduci în casa ta.

plante

3. Udarea. Aceasta este etapa în care cei mai mulți greșesc, fie uitând să ude plantele cu regularitate, fie oferindu-le mult mai multă apă decât au nevoie. Dacă știi cum se cheamă planta pe care o ai în casă, e foarte simplu să afli de câtă apă are nevoie. Chiar și așa este bine să îți faci o rutină de udare, pe care poți să o aplici și dacă nu știi exact ce cantitate de apă e potrivită pentru planta ta. E foarte ușor să verifici dacă planta e udată corespunzător, apăsând cu degetul solul din ghiveci. Acesta nu trebuie să fie nici prea uscat și nici prea ud astfel încât apa să iasă la suprafață. De regulă, frunzele maro indică o cantitate prea mică de apă, iar cele galbene una prea mare.udare plante

4. Curățarea. Așa cum se adună praful și alte impurități pe mobila din casă, la fel se întâmplă și cu plantele, iar ele au nevoie de îngrijire și curățare. Atunci când faci curățenie în casă dedică puțin timp și curățării plantelor pentru ca ele să poată respira bine și să capteze lumina soarelui.

5. Replantarea. Atunci când plantele cresc e timpul să le oferi mai mult spațiu. Un ghiveci mai mare cu 2 - 4 cm va oferi suficient loc pentru ca planta să se dezvolte bine. Acum e timpul să te informezi un pic despre ce tip de sol are nevoie planta și dacă e cazul să apelezi și la fertilizatori.